joi, 30 septembrie 2021

Petiție Privind Tensiunea Mărită La C.S.M. „GHELERTER” Iași Și Alte Abuzuri Mârșave și Grave Ale Mafiei Rumena „COTEȚUL”

 

Excelenței Sale Casa Regală a României, J

Excelenței Sale D-l Klaus IOHANNIS, Președintele României, J

Excelenței Sale D-l Florin CÎȚU, Prim Ministru Al României, J

Excelenței Sale Parlamentul României (Senat Și Camera Deputaților), J

Excelenței Sale D-na Renate WEBER, Avocata Poporului Din România, J

Excelenței Sale, Pulizia Română, J

Excelenței Sale, S.R.I, J

Excelenței Sale Comisia Națională Pentru Combaterea Discriminării, J

Excelenței Sale Bordeiul De Psihiatrie SOCOLA Iași – Comisia de Etică, Precum Și A Celorlalte Spitale Și Clinici (De Psihiatrie Și Nu Numai) Din România Și Din Lume J

Excelenței Sale Colegiul Medicilor Din România, J

Excelenței Sale Casa Națională De Pensii Publice – Casa Județeană De Pensii Iași, J

Excelențelor Sale Colegiul Psihologilor Din România, Asociația Psihologilor Din România Și Asociația Psihologilor Atestați Din România, J

Excelenței Sale Direcția De Asistență Comunitară Iași, J

Excelenței Sale Direcția Generală De Asistență Socială Și Protecția Copilului Iași, J

Excelenței Sale D-na Elena CRĂCANĂ, Medic De Famiglie, Iași, J

Excelenței Sale D-na Daniela MATEI, Medic De Famiglie, Miroslovești, J

Excelenței Sale Institutul Român pentru Drepturile Omului (I.R.D.O.), J

Excelenței Sale D-l Mihai CHIRICA, Primar Al Municipiului Iași, J

Excelenței Sale D-l Constantin COJOCARU, Primar Al Comunei Miroslovești, J

Excelenței Sale Ambasada Canadei la București, J

Excelenței Sale Ambasada S.U.A. la București, J

Excelenței Sale Uniunea Europeană (U.E.), J

Excelenței Sale Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.), J

Excelenței Sale MASS-MEDIA ROMÂNEASCĂ Și INTERNAȚIONALĂ, J

Excelenței Sale Famiglia Rumena – Famiglia și Prietenii Mei, J



Excelențele Voastre, Vă Salutăm Cu Deosebit Respect!!!

J

 

 

Motivul principal pentru care vă scriu această Petiție este să vă semnalizez niște Abuzuri Grave ale Clinicii de Sănătate Mintală GHELERTER Iași, ale Bordeiului de Psihiatrie SOCOLA Iași și ale Mafiei Rumena COTEȚUL – afiliată la Mafia Siciliană COSA NOSTRA, Abuzuri îndreptate asupre mea și ale Famigliei mele.  L J

Permiteți-mi, vă rog, să detaliez Situația DEOSEBIT de Gravă, Critică Și Disperată în care ne aflăm!

 

1. La Ghelerter se dorește să se inducă Fraudulos, Ilegal și Mincinos Ideea că aș avea Hipertensiune Arterială. Mafia dorește să îmi dea medicamente greșite, să mă reguleze astfel, să mă amenințe și să mă șantajeze să accept o relație homosexuală Nedorită, Imorală și Ilegală, (să mă fut în cur cu Barbați) și să fac pe-a Nebunul, să trag lumea de haine, de poșete, de păr, să mă bage din nou fraudulos la Nebuni, să se zică că sunt decompensat, și astfel să nu investigheze Pulizia Română Petițiile pe care le-am scris încă din 2016.

Astfel, în ultimii ani, la Ghelerter s-a instituit buna și lăudabila Practică de a se lua Pacienților Tensiunea și Pulsul înainte de Injecție, Apreciem Enorm și Mulțumim Mult! Și câteodată îmi ies Tensiunea și Pulsul ridicate. Primul Comentariul pe care îl fac este că, în Situația Mea, când ai fost băgat la Nebuni fraudulos de către Mafie, când ți s-a sabotat Medicația și ți s-a administrat Castrare Chimică, ai deci Amintiri Traumatice. Crește Adrenalina, Tensiunea, Corpul se pregătește de o Reacție Luptă! Sau Fugi! E firesc, deci, să crească Tensiunea, e o Reacție perfect Normală și Sănătoasă a Corpului meu, asta arată că Trupul meu e o Mașinărie Nemțească TSAIS Bine Pusă La Punct, Care Își Face Pe Deplin Datoria. Asta-i Una la Mână. De ce nu răspunde Comisia de Etică A Bordeiului De Psihiatrie Socola la Petiții? Conform Constituției României, AM DREPTUL LA RĂSPUNS ÎN TERMEN LEGAL. Să Știe Doamnele Doctor dacă ce Reclam eu Sunt Abuzuri sau Paranoia, să rezolvăm Situația, sunt Probleme, îmi cresc Tensiunea și Pulsul, Viața Mea E În Pericol Mare!!! Am rugat pe D-na Doctor Liliana MAGHERCĂ să roage Comisia de Etică să Investigheze Profesionist Petițiile mele, i s-a răspuns că să mai am răbdare, sunt Probleme legate de COVID. Din 2016 tot am avut Răbdare, Câtă Măciuca Mea Răbdare să mai am? S-a respectat Termenul Legal Stipulat de Constituție? E un Tertip al Mafiei, se vrea să fiu flagelat cu relație homosexuală și închis fraudulos la Nebuni din nou, să se zică că sunt decompensat, să nu se mai investigheze! Deci, sunt Tratat la E.T.C. de către Comisia de Etică a Bordeiului, Viața mea nu valorează nici o Ceapă Degerată de Excelențele Lor!  

Al Doilea Aspect, este că, Pe Lângă Aspectul relatat la Paragraful anterior, Mafia îmi cauzează Abuzuri și Amenințări menite să îmi crească Tensiunea și Pulsul. Astfel, la Ghelerter, după ce stau de vorbă cu D-na Doctor și mi se prescrie Rețeta, merg la Farmacie să o ridic. Ajuns înapoi la Ghelerter, pentru a mi se face Injecția, sunt pus la aștept 15-20 minute pe hol. În timpul ăsta, în ultimul timp, s-au petrecut Grave Încălcări ale Legii!!! Astfel, apar pe lângă mine persoane în Cârje, persoane cu mâna în ghips. E O Amenințare la Adresa mea, Mafia mă amenință că mă rupe în bătaie. Amenințări de genul ăsta mi s-au adus la începutul relației mele cu Spitalele de Psihiatrie, Mafia mă amenința ca să fac pe-a Nebunul, să mă bage la Nebuni fraudulos. Data trecută, când am mers la D-na Dr. Roxana ANDREI și am așteptat pe hol să mi se ia Tensiunea și Pulsul și să mi se facă Injecția, a apărut pe Hol, lângă mine, o Zeiță Magnifică îmbrăcată în negru. Negrul, simbolul Doliului, al Morții, Mafia mă amenință cu Moartea! A scos un Dosar, o Folie cu Hârtii pe ea și pe Verso era Photografia unui Tânăr cu Bandă de Doliu, probabil decedat. Mafia mă amenință că mă omoară! Tânărul din Photografie semăna puțin cu Dl. Ing. Corneluș (Cușa) Ungureanu, Vecinul meu de vis-a-vis. Mafia îmi amenință să cooperez – să mă fut în cur cu Barbați și să fac pe-a Nebunul, altfel îl omoară pe Cușa, sau îmi zice să am o relație homosexuală cu Cușa, altfel mă omoară. Sunt Mesaje Subliminale de Amenințare ale Mafiei, am mai povestit despre ele și în Petițiile mele anterioare. Zeița ține Photografia cu Tânărul cu Panglică Neagră de Doliu În Jos, probabil, în Ideea că dacă sunt instalate Camere Video de Supraveghere la Clinică, care de obicei sunt instalate în sus, să nu prindă, și să nu vadă și Alții, erau doar pentru Privirea mea! A venit și Zeița Magnifică care face Curățenie cu un Mop pe lângă mine, etalat în față, la vedere, pe Verticală, ca simbol de Obiect Contondent, Roșu, Simbolul Sângelui, al Bătăii, Mafia mă amenință cu Bătaia până la Sânge! De obicei, când mi se ia Tensiunea și Pulsul și sunt mărite, mi se dă o Pesteluță pentru Liniștire, Calmare și Tensiunea și Pulsul scad, și mi se face Injecția. Data trecută, la D-na Dr. Andrei Roxana, după ce mi s-a dat Pasteluța, s-au continuat cu Amenințările pe Hol și Tensiunea nu a scăzut, ca de obicei, ci s-a mărit. A fost un Tertip de-al Mafiei de a mi se administra o Injecție Dură, prin care am transpirat abundent și am mers la baie mai des. Mafia mă amenință că dacă nu cooperez mi se va agrava mersul des la Toaletă cu Urina. Am mai relatat într-o altă Petiție, suspectăm că Mâncarea e sabotată, Varul de pe Pereți e sabotat, Caloriferul e sabotat și au ca efect șubrezirea Sănătății și mersul la Toaletă des. Ci Magariță! Dar, legat de Injecție, mie într-un fel mi-a plăcut Injecția, MĂ SIMT ONORAT, NOROCOS ȘI PRIVILEGIAT CĂ O ZEIȚĂ MAGNIFICĂ CA D-NA DOCTOR M-O FĂCUT SĂ NĂDUȘĂSC ABUNDENT ÎN FOCUL VIU, MAGIC ȘI NEPIERITOR AL IUBIRII!!! J

Alte Amenințări și Abuzuri ale Mafiei:

-       O dată, în Cabinet la D-na Doctor Maghercă Liliana, Excelența Sa primește un Telefon pe Mobil în care se vorbea despre o Persoană care avea Gura toată cusută la Stomatologie în vederea Implanturilor Dentare. Iată, Mafia mă amenință că îmi dă jos toți Dinții de o să am nevoie de Intervenții Chirurgicale! Altădată, D-na Doctor îmi vorbește niște Cerșetori de la Excelența Sa din Cartier, Mafia mă amenință că o să devin Cerșetor! Altă dată, Doamna Doctor lipsește de la Servici și sunt forțat să intru la D-na Dr. Elena ȘERBAN, pe care am reclamat-o că mi-a prescris Castrare Chimică și că Strategia Excelenței Sale îmi aduce Grave Prejudicii Procesului de Recuperare Medicală, Malpraxis. D-na Doctor lipsise de la Servici pentru că își rupsese Mâna pe Gheață, mi-a arătat apoi Mâna ANUME. Suspectăm că Accidentul Doamnei Doctor a fost unul Ordonat de Mafie, Mafia mă amenință că îmi rupe Mâna dacă nu mă întorc la D-na Doctor Șerban!    

-       Pe Stradă, în Iași, în Centru, Stația Independenței, o Zeiță arată mai întâi spre haină, simulând trasul de haine, apoi arată evident spre cureaua Poșetei. Semn că Mafia îmi ordonă că pot să înlocuiesc trasul de haine cu trasul de Poșete. Motivul? Să mă bage din nou la Nebuni fraudulos, le țâțâie Curul la Haimanale de la Petiții! Altădată, pe un Mijloc de Transport, parcă, o Zeiță din fața mea își mângâie Părul. Mafia îmi ordonă să mângâi Părul la Zeițe necunoscute, să par decompensat! Pe Autobuz, în Iași, în fața mea se așează un Gentleman Tânăr îmbrăcat în Negru. Același simbol, al Doliului, al Morții. Vine o Zeiță Magnifică lângă el, în picioare și în fața mea. Tânărul trage simbolic de jacheta lui neagră și arată cu ochiul spre Zeiță, semn că Mafia îmi ordonă să trag Zeița de Haine, să mă bage la Nebuni, să zică că sunt decompensat. Exemple ca astea au fost MULTE!

-       Sunt pe Microbuz pe ruta Verșeni-Pașcani. Pe Traseu, urcă lângă mine, în scaunul de lângă mine un Gentleman Atletic, cât Dulapul, cu Jachetă Neagră și Pantalon de Blue Jeans Albaștri. Negrul e Moartea. Albastrul e Simbolul Straight, Masculin. Tânărul Malac se răstește la un Gentleman urcat și el mai apoi în Microbuz, sub pretextul că nu a dat Bună Ziua: „Ai Emoții? Îți Scot Eu Bâțâielele Din Cap! Fă Și Tu Un Gest Frumos, Bă!” E Un Mesaj Subliminal al Mafiei pentru mine. Emoții se referă la Tensiunea Și Pulsul ridicate. Mafia îmi spune să fac un Gest Frumos, adică să mă fut în Cur cu Barbați și să fac pe-a Nebunul!

-       Revin acasă cu Microbuzul de Iași-Pașcani. În fața Scaunului meu se așează un Gentleman Cu Handicap Vizual – Orb. Mafia mă amenință că mă orbește. Am constatat recent că Vederea îmi este afectată, spre exemplu acum nu mai văd bine la Calculator decât dacă e Becul Aprins în Cameră. Suspectăm că poate avea legătură cu faptul că Excelența Sa, Dl. Ing. Man. Gaby MAHU – Unchiul meu Preferat, ne-a pus niște Pliculețe în Vin, să se limpezească, a scos Vinul de pe Drojdie. Au fost Pliculețele Sabotate cu Chimicale Periculoase de către Mafie? Altă dată, cât am fost la Iași plecat, Mama mi-a șters Geamurile. A lăsat, chipurile uitat, dar noi credem că dinadins Ochelarii săi în fața Calculatorului. E un Mesaj Subliminal de Amenințare a Mafiei. Ferestre se referă la Ferestrele Calculatorului, Windows. Mafia îmi poruncește să șterg Petițiile și Paginile Fundației lu’ Pește, altfel mă orbește! Merg zilele trecute la Băcăniță, la D-na Ana și Dl. Lulu BOGZA-UNGUREANU. Vânzătoare era D-na Laura MERLESCU, Zeiță Magnifică. Excelența sa tocmai stinsese Lumina din Magazin, chiar înainte de a veni eu, ANUME. Cu spatele la mine era Soțul Excelenței sale, simbol al relației homosexuale. Mafia mă amenință că îmi stinge lumina ochilor dacă nu accept relație homosexuală!  

-       Mă sună Excelența Sa, The Mighty Sir General - Șăful Suprem și Un Gentleman și Zeu Autentic și Veritabil de la Secția 3 Pulizie Iași în Legătură cu o Petiție de-a noastră. Îi mulțumesc Excelenței Sale pentru Profesionalism și îmi Răspunde Cu Drag!” Sună cam Gay, nu-i așa, de la Barbat la Barbat? Ci Magar! Mafia îmi sugerează să am o relație homosexuală cu Excelența Sa! Ci Magari!

-       Mafia a dat un Dihor, Ceva la Găinușele noastre, și m-a pus Mama să le îngrop. Erau pline de Sânge, s-a vrut să mi se aducă o Amenințare, să văd Sânge, să mă înspăimânt. Eu aveam grijă de Găinușe, le făceam curat ca Terapie. Făceam Poze, le postam pe Facebook. Mafia a dorit și să îmi saboteze Terapia prin Muncă. Nu se dorește să am Activități Frumoase, care atestă că sunt Bine, se dorește o nouă internare frauduloasă. Alibiul a fost că a dat Dihorul și la alte Case. Dar noi credem că au dat o Jivină special la noi și la Alții, ca Acoperire, la Păsări. Am văzut Documentare Fantastice pe Canale ca Animal Planet, Discovery, History, National Geographic, etc. Animăluțele pot fi manipulate. Spre exemplu, a venit un Prostălău cu o Cușcă cu un Dihor în ea și i-a dat drumul în Curtea Păsărilor la noi. Am scris în Agendă Evenimentul, dacă vreți vă pot spune și când. Din cauza Traumelor aduse, am sistat anul acesta Creșterea Păsărilor. De asemenea, nu mai pot să consum Carne de Pasăre / Pui și Ouă, am încercat și mi se face Rău.

-       Altă dată, eram în Microbuz, veneam de la Pașcani spre Verșeni. Între Soci și Miroslovești, lângă un pâlc de Salcâmi, erau doi Gentlemeni care tăiau un Salcâm mare. Salcâmul a fost doborât exect când a trecut Microbuzul. Eu eram în scaunul din dreapta cel mai din față, manevra s-a vrut să fie una în care eu să fiu omorât. Din fericire pentru mine, Salcâmul a atins și a avariat doar partea din față, dar Excelența Sa, Domnul Șofer Briliant, Dedicat, Proactiv, Cu Experiență, a spus că puteau să mă prindă Crengile pe mine, să treacă prin Parbriz și să mă omoare. Au venit doi Gentlemeni Pulizisti si au făcut Poze, suntem curios dacă s-a investigat și Pista Mafiei relatată de mine acum!

-       Accidentul din Beirut, Liban, cu Explozia unui Depozit de Artificii, a fost provocat de către Mafie pentru a mă amenința. Mie îmi place mult Zeița Magnifică NANCY AJRAM, Cântăreața Super-Star Arăboaică, Sunt Mare Fan Înflăcărat. Am meșterit DVD-uri la Computador cu Concertele Excelenței Sale, unul era chiar Concertul din Beirut, le-am audiat, am făcut Poze, le puteți vedea în Albumul meu Facebook Le Grand Chef Ratatouille La Timonă. De asemeni am lucrat, cât am fost în Montreal, Quebec, Canada, la un Depanneur Arăbesc, am Pretini Buni Libanezi de acolo. Deci Ținta Mesajului sunt Eu, Diavolul. Artificiile au fost aduse de către o Navă din MOLDOVA, deloc întâmplător. Religia Moldovei este Biserica Ortodoxă pe Stil Vechi, aceeași ca a Haimanalelor, s-a mers pe această Filieră, am mai spus, Haimanelele au Suportul Logistic al Bisericii de Stil Vechi din România.

-       Barbații din Sat, Pretini Și Famiglie îmi fac ochi dulci, doar-doar m-oi îndrăgosti și oi avea o relație homosexuală cu vreunul din Ei. Mi se fac Aluzii, Apropouri, Mituiri, Șantajări, Amenințări. Stau cu Spatele spre mine, sau arată Curul la mine când trec, să mă fut în cur cu Ei. Să vă dau Exemple! Când trec cu Microbuzul spre Pașcani, pe dreapta e oprită o Căruță, iar la Căluț, cu spatele la Microbuz, e Dl. Ing. Man Ciprian POPUȚOAIA aka Panu. Mafia îmi ordonă să am o relație homosexuală cu Colegul meu de Școală Generală și Pretinul meu Cel Mai Bun. Trec spre Băcănița D-nei Maricica și D-Lui Nelu POPUȚOAIA.  Îmi apare un Domn de-al lui Ilie PĂTULEA, mustăcios, îmi răspunde la Salut cu Sănătate! Drept atunci, în dreptul Băcăniței, la Portbagajul Mașinii, Patronul Junior, Dl. Man. Vlăduț stă aplecat cu curul înspre mine. Mafia îmi trimite astfel un Mesaj Subliminal: dacă vreau Sănătate, adică să nu mi se mai spună Minciuni în Actele Medicale, să nu mi se mai Saboteze Mâncarea, etc., să mă fac bine, să accept relație homosexuală. La fel, cu Domnii Mihai URSACHI, Sergiu URSACHI, Juniorul D-Lui Poștaș Ionuț GAVRILUȚĂ de la Liceu, Sidor AVROIAN - Țâganul, Dl. Ing. Man. PÂNZARU de la Moară, Dl. Corneliu CROITORU Aka Orac, Dl. Florin UNGUREANU, Dl. Costel NISTOR, Dl. Dir. Mihai ALEXA, Dl. Nicușor AVRAM, Dl. Mihai MITESCU Aka Mutu, Dl. Viorel ȘOIMARU, Dl. Grigore CIOHORANU, etc.

-       Excelența și Prea-Sfinția Sa, D-l Preot Vasile GHINDĂOANU - Șăful Suprem, și Vecinul nostru, dorește să îmi strângă mână ca Pretini. Dar îmi arestează Mâna într-o Strângere Erotică, Homosexuală. Mi-a fost Rău! Ci Magar! Bărbații doresc CU DISPERARE să-mi strângă mâna, să am atingerea Bărbaților, doar-doar m-oi converti la homosexualism! Ci Magari! Profit de COVID și le dau Cotul și spun: Asta Arată Că Ne Doare În Cot Pe Noi De Tătă Tărășenia Asta! Știți de ce a Permis Dumnezeu ca Dl. Ghindăoanu să facă Atac Cerebral? Ca Să Arate Lumii În NAUCA – Viitoarea Carte Sfântă, că Dumnezeu Pedepsește Abuzurile împotriva Copiilor, Handicapaților și Fomeilor și Toți Ceilalți! Excelența Sa Se Va Face Bine, Negreșit, Dacă Va Dori Să Se Angajeze Entuziast, cu Atitudine și Responsabil, în Terapii Frumoase Și Minunate de genul Celor pe care le fac eu acum! Prea Sfinția Sa i-a spus Mamei, că în Viitor dorește să se retragă, undeva la Mănăstire. Mafia a ordonat să-l ducă pe Diavol la Mănăstire, mi s-au făcut Amenințări să am o relație homosexuală cu Excelența Sa.

-       Altă dată, în dreptul Școlii, vine D-l Man. Stelică POPESCU, mă cuprinde pe după umăr și cu Mâna încearcă să îmi stimuleze Țâța, e același Gest ca Atacul Homosexual al D-lui Ing. Man. CĂTĂLIN CHISAC, fostul meu Coleg de la Iprochim Iași, vi l-am semnalat în altă Petiție. Probabil că Mafia știe o Manevră prin care se stimulează o anumită Zonă Erogenă ce duce la relație homosexuală. Apoi, la o Zi de Alegeri, pe Hol, Dl. Stelică Popescu mă cuprinde de mijloc cu mâinile. Ci Magar! Eu știu că Gentlemenii cuprind Mândruțele lor de Mijloc în Jocul Amoros, a fost din nou un Atac Homosexual Ordonat de Mafie! Când eram la Pașcani la Sediul de Schimbare al Buletinelor, era chiar ziua mea de naștere, parcă, primesc un Tilifon de la un Număr Necunoscut, o Doamnă mă întreabă: Doamna Popescu? A fost o Aluzie a Mafiei, să devin Doamna lui Stelică Popescu, să îmi fac schimbare de Sex și să mă fut în cur cu Excelența Sa.

-       A venit Finul nostru de la Roman, Dl. Ing. Man. Rică ISACHI în Vizită la noi de niște Sărbători. Am ieșit la Poartă să-i dau drumul și a întins mâna să dau Norok cu El. Am întins și eu mâna și mi-a arestat pur și simplu mâna, mi-a strâns-o cu putere cu ambele mâini mult timp, fără ca eu să pot s-o retrag, mult pentru timpul convenit social. A fost o atingere erotică, mi-a fost iarăși Rău! Altădată, tot în timpul unei Vizite, îmi zice “Frumosule!” de două ori, deși după prima dată l-am rugat să nu îmi mai zică așa, să zică Frumoaso! la Zeițele din Famiglia și Haremuțul Excelenței Sale, nu se zice Barbat la Barbat Fumosule, sună SO Gay, Barbatul e Chipeș, Fomeia e Frumoasă. Ci Magar!         

-       Într-o iarnă mi s-a terminat Parfumul și m-am dus pe la Băcăniță să iau, la D-l Lulu și la D-l Nelu. Nu aveau, dar am rugat, dacă se poate, să aducă la Băcăniță spre Vânzare Parfum / Apă de Colognie pentru Băieții Buni. Nu mică mi-a fost Mirarea că D-l Nelu mi-a cumpărat Set de Parfum, TSAIS, De La Mama Lui, ORIFLAME, Cadău de Ziua Mea. Parfumul e ceva Intim, Senzual, Erotic chiar, nu se face Cadău Parfum de la Barbat la Barbat, sună un pic cam Gay. Ah, dacă aș fi primit Parfumelul de la o Zeiță Magnifică de-a Excelenței Sale, Nevăstuică, Mamă, Soră, Fiică, Amantă, Etc., Aș Fi Apreciat!!! Haimanalele au urmărit să mă îndrăgostesc de Excelența Sa, Dl. Nelu. Am ocolit diplomatic Impedimentul și am mulțumit Famigliei POPUȚOAIA pentru Cadău. Altădată, după niște Alegeri, în care am făcut Lobby pentru Candidatul Briliant, Dedicat și Proactiv al PNL din Soci, probabil că D-l Nelu i-a plăcut și s-a amuzat și s-a oferit să îmi dea vreo 100 kg de Cartofei, proaspăt recoltați. N-am vrut să refuz, ne trebuiau și cartofi, prindeau bine și vroiam să mă pun și ghini cu Șăful Suprem și am acceptat. Am apreciat Mult și faptul că ni i-au adus acasă, la Poartă, a venit Excelența Sa cu Patronul Junior, Dl. Vlăduț. I-am invitat în casă la un Suc și o Înghețată, dar am fost refuzat. Haimanalele nu îmi dau voie la Acțiuni de acest gen, vor să arate că sunt retras social, că sunt decompensat, urmăresc internare frauduloasă. Dl. Nelu a zis că se grăbesc, au treabă, el nu poate servi, Înghețata o servesc cu Vlăduț. A fost din nou o aluzie Homosexuală, Mafia îmi ordonă să mă fut în cur cu Excelența Sa, Patronul Jr.. Ne-am oferit să plătim pintru Barabule, dar Dl. Nelu a spus să-i mâncăm întâi, și apoi plătim. Barabulele au fost înfulecate cu Poftă pe Nerăsuflate, au fost Super Delicioase, Mulțam Fain, Boierule, de-amu trebuie să venim cu Bănuții! Altă dată, eram pe Terasă la Dl. Nelu și aveam o Conversație cu Excelența Sa. Am zis ceva de Zeițe Fermecate, o Remarcă Romantică pentru Fomei. La care Dl. Nelu îmi zice: “Fermecato!” Ci Magar!

-       În vara asta, Fiică-mea, Excelența Sa, The Mighty D-ra Doctor Paty GANEA - Șăfa Supremă și Zeiță Magnifică, a fost invitată de către Famiglia Mândruțului ei din Bistrița, Dl. Ing. Man. Marius, la Mare, la Bulgari, la un Hotel De 5*. Stând de vorbă cu Nevăstuica mea la Tilifon, The Mighty D-na Prof. Man. Dianette MAHU – Zeiță Magnifică, m-a întrebat dacă nu vreau să văd poze de la Mare de la Bulgari, i-a trimit Paty pe Mobil. Bineînțeles că am vrut! Ce am observat eu printre Pozele primite, Imagini cu Hotel de Vis și Cadru Natural Feeric, Felicitări Călduroase Bulgarilor și Famigliei, a fost că singura Persoană din Famiglie care era în poze, era Dl. Marius, într-una era cu fața spre niște Flori Artizanale. Iată, Mafia mă mituiește, dacă mă fut în cur cu Dl. Marius îmi oferă Hotel de Lux de Vis la Malul Mării! Mafia l-a pus pe Dl. Marius să mănânce mult, s-a îngrășat îngrijorător în ultimul timp, e o practică în Mafie să ai Dependențe, ca Fumatul – vreo 3 pachete pe zi, Beutura, Jocuri de Noroc, etc., vor să te aibă la mână. În plus, în cazul D-lui Marius, vor să-l reguleze, să-l determine să coopereze în Teoria Diavolului.

-       La Băcănița D-lui Nelu m-am întâlnit de câteva ori cu Dl. Ing. Man. Corneluș Croitoru Aka Orac, pus de Mafie să-mi facă ochi dulci, să mă fut în cur cu Excelența Sa. Mi-a spus să vin cu El pe Șantier, la lucru. Mafia știe că-mi plac Construcțiile și mă mituiește că mă lasă să muncesc pe Șantier, nu-mi mai sabotează Mâncarea și o să am Energie să lucru, dacă accept relație homosexuală.

-       La Ghelerter, stau de vorbă un pic cu D-na Doctor Maghercă înainte de Injecție, îi spun ce am mai făcut luna care a trecut, să vadă Doamna Doctor că sunt Bine, să mă evalueze. Odată îmi zice Excelența Sa că preferă Motanii în loc de Pisicuțe, sunt mai Fideli, Afectuoși, Jucăuși, Amuzanți, etc. S-a vrut să fie un Lobby subtil pentru mine să accept Barbații în relație homosexuală.

-       Recent, merg la Pașcani cu Microbuzul. Mă sui în fața Casei noastre, iar la Mitești, Microbuzul oprește și face o scurtă Escală, să se facă Ora De Plecare. Vine Excelența Sa, Dl. Ec. Man. Mihăiță BUZENCHI cu un Pix fain Roz în Mână, Îl ținea în mâna cu Verighetă și stă de vorbă cu Excelența Sa, Dl. Șofer în fața Microbuzului, eu eram pe scaunul din față și vedeam Spectacolul. Unul din Ei era cu Spatele la mine, simbol al relației homosexuale, erau și 2 Barbați în cadru, deci. Pixul Roz era simbolul unei Amante de-ale mele Magnifice din Franța, Ma Pink Rose Sucrée, i-am scris o Scrisoare de Dragoste Excelenței Sale Flamboyante (puteți s-o citiți de AICI: https://www.mediafire.com/file/daplldqk2c77bqg/Letre_d%25E2%2580%2599Amour_a_QUEUELADYS_007.pdf/file ), i-am arărtat-o și D-nei Dr. Elena ȘERBAN și Excelența Sa a catalogat-o drept Excesivă, probabil Haimanalele m-au invidiat pă treaba asta, că cine stă doar în Post și Rugăciune și pă uscat ajunge să invidieze pă Cei care Cultivă Iubire Curată, Romantică și Adevărată, și mi-au dat Castrare Chimică. Revenind la Dl. Mihăiță și la Dl. Șofer, Pixul Roz în Mâna cu Verighetă simbolizează faptul că Mafia mă mituiește că îmi dă drept Nevastă pe Zeița Magnifică din Franța dacă accept relație homosexuală.

-       În urmă cu ceva timp, Mama căuta niște Hârtii, Acte, ceva și a înșirat pe covor, în Camera Tembelizorului, unde doarme ea noaptea, Dosarele cu Acte și Actele, să le caute, să le pună pe Căprării. Intru în Cameră, de pe Holul din Cameră la mine și o văd pe Mama pe jos, în patru labe, cu spatele la mine. Scena asta s-a repetat de mai multe ori, ceea ce mă face să cred că e premeditată. Apoi, în aceeași idee: Mama se apleacă cu spatele la mine când, chipurile, dorește să aștearnă vreun Preș. Îmi ordonă Mafia să am o relație incestuoasă cu Mama, s-o fut Capră, să se zică că sunt decompensat, să mă azvârle în derizoriu, să facă publicitate negativă și Proiectelor Pomului Vieții? Ci Magariță!

-       Mafia i-a ordonat Mamei să-și dea Lucrarea la Dinți în față jos, a mușcat dintr-adins din ceva tare și a căzut. Asta ca să îmi aducă mie o Amenințare, că mă lasă fără Dinți, că îmi dă Lucrarea jos, dar și să lovească în mine, să mă șantajeze, să mă reguleze. Tot Mafia nu o lasă pe Mama să-și pună Lucrarea înapoi. Zice că nu are Parale, că mi-i dă mie. I-am spus Mamei: Cum Ai Fost La Înălțime Cu Praznicile Și Pomenile, Așa Să Fii La Înălțime Și Cu Lucrarea! În legătură cu Bănuții, să nu credeți că aș fi vreun Mârlan, să iau Bani din Pensia Mamei și să nu își poată pune Ea Dinții. Eu i-am cerut Bani Mamei pentru Activități Terapeutice Binefăcătoare pentru că ȘTIU că are Bani, a vândut Casa, AȘE, MAI PĂ GRATIS, Haimanalelor. Haimanalele au cumpărat Casa și țin Banii la ei să îișantajeze pe ai mei, să îi facă să coopereze în Teoria Diavolului. Să vă spui de ce cred eu asta. În urmă cu Ceva Timp, era Mama la Iași și eram și eu. Mama ne-a rugat, pe mine și pe Sora mea, să mergem la Notariat să semnăm o Hârtie / Împuternicire, cum că o Împuternicim pe Mama să facă Demersuri pe la Instituții gen APIA, ca Moștenitori după Decesul lui Tata. Dar Mama era teribil de Stresată și de Angoasată, se putea vedea că are Mari Emoții, nu știam de ce. Ajunși la Notariatul Verișoarei Noastre, Excelența Sa Lady Not. Man. Găbița ANTON – Zeiță Magnifică, nu mică mi-a fost Mirarea că Actul era de Fapt Renunțarea la Drepturile de Moștenire în Favoarea Mamei. Am Acceptat, având Încredere în Mama. M-Au Păcălit!!! Haimanalele au recurs la Tertipul cu Renunțarea la Drepturi de Moștenire ca să cumpere Casa de la Mama. Alt Argument este că Sora mea, deși are Salar Mic (Alt Abuz Al Mafiei), își permite să îl țină pe Mihnea – Nepoțelul la Medicină, și-au luat Mașină Bengoasă, ne mai plătesc nouă Facturi și Alimente. Doar cu Banii pe Salar nu ar putea dovedi, dacă știu eu bine să estimez. Le dau Haimanalele din Banii de Casă cum consideră Ele, după Bunul Lor Plac. Banii le țin Haimanalele la Ei. I-am spus Mamei: Dacă ai vândut Casa, du, te rog, Banii la Bancă! Banii de pe Casă se țin la Bancă, nu la Rude, la Haimanale! Am și eu Dreptul să accesez niște Bănuți pentru Activități Terapeutice, să mă fac Bine, să pot munci, să am o Famiglie, Copiluți! De exemplu, mi-ar place mult să fac Masaj Erotic și să fac Dragoste cu Gheișe Magnifice, am văzut eu în Ziarul EVENIMENTUL Anunțuri, de la un Pretin Bun, cât am stat la Socola internat fraudulos în 2016-2017, mi-am notat Numere de Tilifon în Agendă, IUBIREA ESTE TERAPIA SUPREMĂ! Dar Haimanalele Nu Doresc Să Mă Fac Eu Bine, îmi pun bețe în roate! Ci Magari! Vă rugăm să cercetați în Actele Notariatelor Haimanalelor dacă figurează vreun Act de Vânzare-Cumpărare Al Casei între Mama și Haimanale!!!

-       Excelența Sa, The Mighty Sir Ing. Man. DRAGOȘ ZAHARIA - Șăful Suprem & Zeu și Gentleman Autentic și Veritabil, Pretinul Meu Cel Mai Bun, A Fost Omorât De Către Mafie! Probabil I-Au Pus Ceva, O Otravă, În Vin (Damigeană / Butoi), Care Omoară Lent, En Douceur. NOI ȘTIM TOT!!! Probabil n-a vrut să coopereze în Teoria Diavolului, a rezistat ca un Almighty Glagiator. Și Pentru a mă regula pe mine, să mă șantajeze, să cooperez. Ce zice Famiglia Fantastică, Minunată și Dedicată a Domnului Inginer, nu zâce nimic, nu ia ATITUDINE? Probabil aceeași Otravă mi se pune și mie în Vin, să mă curețe! Ci Magari!

-       Tot Mafia a omorât-o pe o Zeiță Magnifică din Sat, Mămică a Mai Multor Copiluți, Soția unui Dulgher care stă pe lângă Dl. Costel MAHU, Unchiul Soției mele Dianette. A pus-o să cadă din Beci, aghezmuită, să pară un Accident și a murit. Îmi spune Mama că Zeița a plecat de-acasă, a fost pe la mai multe Case, cu mai mulți Barbați. Când vin pe hol și mă îndrept către Camera mea, în Camera Scărilor, cameră aflată vis-a-vis de camera mea, vorbea Mama la Tilifon cu Excelența Sa, Lady Prof. Man. Tatiana ISACHI – Zeiță Magnifică, pe Tema asta, ANUME să aud eu. Mafia îmi spune astfel că Amenințarea e din partea Nașei Mafiei Rumena COTEȚUL, a Haimanalelor. E un Tâlc Aici. Dulgher face Aluzie la Meseria Domnului Nostru Iisus Hristos și la faptul că eu Joc Rolul Lui Messia, pentru Cartea Sfântă Nauca, vă spun ceva mai încolo, dar am și spus-o și în Alte Petiții. Zeița a mers de la Bărbat la Bărbat pentru ca Mafia să îmi traseze un ordin: să fac schimbare de sex și să umblu din Pulă în Pulă de Barbat și să trag la măsă. Din nou, vor să mă arunce în derizoriu, să mă discrediteze! Ci Magari!

-       A mai fost un Accident”, o Moarte comandată de către Mafie în Sat. Un Gentleman aflat la Pensie, din Piatra, Fiul Excelenței Sale Sir Niciolaie GAVRILUȚĂ Aka Vrăghioi, care stă la Prund, care era Vecin cu Mamaia mea de la Prund. Aghezmuit, ducea Strujeni (parcă) în Căruță și a căzut de pe Căruță și a murit. Ce au de zis Frățiorii D-lui Gavriluță, Excelența Sa, Lady Prof. Man. Maricica ȘOIMARU – Șăfa Supremă, Zeiță Magnifică, sau Cumnații, Excelența Sa, Sir Ing. Man. Mitrică ȘOIMARU – Șăful Suprem, Zeu și Gentleman Autentic și Veritabil, nu zic nimic, nu iau ATITUDINE?  Mafia l-a pus pe Excelența Sa, Sir Ec. Man. Florin Aka Bombonel, care stă în fața Scolii, să îmi zică de Accident, să mă înfiorez și să am o relație homosexuală cu Excelența Sa. Ci Magari!

-       Am adus aminte de Dl. Florin Bombonel, să vă spui și care-i Treaba cu El. Mafia i-a comandat un Accident Cumplit, l-a pus, aghezmuit fiind (ca Paravan, Tertip și Alibi) să adoarmă cu Țâgara în Gură. A suferit Arsuri Grave, Viața i-a atârnat de un Fir de Păr! Iată, Mafia mă amenință că îmi dă foc! Rugăm Famiglia să ofere Ajutor și Compensații Financiare Frumoase și Generoase Lui Și Altora ca El! Am un DEOSEBIT Respect pentru Excelența Sa, a Fost Unul din Eroii Copilăriei Mele, făcea parte din Gașca Veselă și Frumoasă a Băieților Mai Mari, care mi-au oferit Educație Frumoasă, Football, Viață, Gagici, Le Sunt Profund Recunoscător! Suntem și Rude, Excelența Sa îmi zice Văruțu’, Mă Simt Onorat. Și a mai fost Ceva: Excelenței Sale îi datorez Cea Mai Frumoasă Jucărie A Copilărilei Mele, O Girafă Mică de Plastic, i-a confiscat-o Mama, care era Profesoară la Școală și mi-a dat-o mie, a fost o Mare Bucurie! Îmi povestea Excelența Sa de Anii Eroici, Glorioși și Legendari petrecuți în Armată la Pompieri, Un Adevărat Erou Al Neamului!

-       Odată, vine Dl. Florin Bombonel la mine și îmi zice de un Incident, un Băiat din Mitești, căruia i se zice Puiul, a beut și tras la măsă și a făcut Gălăgie și Scandal, a trebuit să vină Salvarea, Pulizia. Mafia încearcă să mă mituiască. Puiu îi ziceam Ex-Logodnicei mele The Mighty Lady Dr. Man. Genoveva VĂTĂMĂNIUC – Zeiță Magnifică. Mafia îmi zice că mi-o dă pe Genoveva dacă fac Scandal și Urât când îmi fac Terapia cu Ginuț și Muzichii, vor să apar decompensat, să vină Salvarea, să mă ducă la Nebuni iarăși fraudulos, le țâțâie Curul de la Petiții!

-       Zilele trecute, mărg la Băcăniță la D-l Nelu după Crăpelniță – La Bouffe – Potol. Când intru , un Copiluț Cu Mămica lui, plângea mai tare și zgomotos. Patronul Jr., Dl. Vlăduț, era după Tejghea. Când am ajuns în dreptul lor, a bătut cu Pumnul în Tejghea, chipurile să tacă Copilul, dar era o Amenințare a Mafiei păntru mine. Mafia mă amență că mă bate, de o să plâng amarnic. Vreau să iau o Apă Plată pentru Terasă. Vine din nou Dl. Vlăduț, cu un Cărucior cu Bere, așează Berea la locul ei, dar, ATENȚIE, aplecat, cu Curul la mine. N-a Fost Deloc Întâmplător, A Fost Totul Regizat Și Premeditat! Mafia mă amenință cu Bătaia Crâncenă dacă nu mă fut în cur cu Dl. Vlăduț! Când ies afară să plec Acasă, în fața Băcăniței era Excelența Sa, Sir Ing. Man. Ovidiu URSACHI - Șăful Suprem Și un Zeu și Gentleman Autentic și Veritabil aka Zancir, fuma. Am spus-o și în alte Petiții, în Dialogul ăsta cu Simboluri, cu Aluzii de genul Bate Șaua Să Priceapă Calul al Mafiei, Țigara este simbolul Nebuniei, al Internării la Nebuni. Mafia a ordonat un Accident cu ceva timp în urmă pe Terenul de Football, în urma căruia Dl. Ovidiu și-a pierdut un Testicul. Din Nou, Rugăm Famiglia să Facă Gesturi Reparatori Frumoase, Generoase  și Drepte Ca Și Compensații pentru Dl. Ovidiu Ursachi și Alții ca Excelența Sa! Mafia mă amenință astfel că, dacă nu fac pe-a Nebunul, să fiu din nou internat fraudulos la Nebuni, mă castrează! Deja au pus în practică acest lucru, mi s-a dat Injecție Sabotată – Castrare Chimică. Domnul Ursachi era îmbrăcat într-un Tricou Fain Albastru ce aducea a Culoarea O.N.U. – e alt Șantaj, se referă la Lobbyul Fundației lui Pește pentru Reforme și Unitate Mondială. Ci Magari!

-       Am vorbit de Domnul Vlăduț Popuțoaia, să vă mai spui o Tărășănie legată de Excelența Sa. Mafia l-a pus să se înroleze în Armată, tot ca să aibă o relație homosexuală cu mine, nu a fost o Alegere în Libertate Și Democrație, bazată pe Pasiune. Eu Pe Excelența Sa L-aș vedea în Elita Bisericii Noastre Românești, e nevoie de Oameni Dedicați, Brilianți, Inimoși, Responsabili și Sufletiști ca Excelența Sa să facem Perestroyka și în Biserică, s-O Aducem la Zi cu Știința și Vremurile! Am scris în alte Petiții că în Tinerețe am fentat Armata, cu Ajutorul și Influența Mafiei, și că regret și că îmi doresc să o fac, totuși, pentru Dezvoltare Personală. Mafia și-a pus Om în Armată să mă țină sub Supraveghere și să mă fut în cur cu Barbați!

-       Altă dată, eram tot la Dl. Nelu la Magazin. Când ies de pe Terasă și mă îndrept către Ieșire, în Magazin, pe Culoar, era un Gentleman, probabil Soțul Excelenței Sale, Lady ALINA – Zeiță Magnifică, care vinde la Magazin. Cu o Cutie de Macrou Înghețat în mână, aplecat cu curul la mine, a trântit-o puternic și cu zgomot de Podea, chipurile să se desprindă Peștii de Gheață, dar eu cred că a fost doar Tertip, s-a vrut ca Mafia să îmi dea o Amenințare, că dă cu mine de Pământ dacă nu accept relație homosexuală. Era Pește pentru că s-a făcut aluzie la Fundația lu’ Pește, a fost Șantaj, Mituire și Amenințare. Ci Magari!

-       Deunăzi vine Excelența Sa, The Mighty Lady Costina GAVRILUȚĂ - Șăfa Supremă și Zeiță Magnifică la noi în Vizită, cu Bunătăți: Salată Boeuf, Prăjiturele, Piersicuțe. Eu mănânc din Prăjiturele și Piersicuțe. Din Salată nu pot să mănânc, că avea Pui în ea, v-am spus că nu mai pot mânca Carne de Pui de când cu Atacul Haimanalelor la Găinușele noastre. Dar o aud pe Mama că zice că Salata e oleacă ATINSĂ (Stricată). O rog să o aruncăm la Pisicuțe, dar refuză Categoric, o pune în Frigider, dar s-a comportat Bizar un pic, ca și când primise Ordin, nu era Ea, naturală. Mama dă Tilifon Surioarei Ei – Mătușica Mea Preferată, Excelența Sa, The Mighty Lady Ing. Man. Adriana UNGUREANU - Șăfa Supremă și Zeiță Magnifică, și O roagă să-L trimită pe Excelența Sa, The Mighty Sir Nenea Ștefan - Șăful Suprem – Soțul Dânsei și Unchiul Meu Preferat la noi să ia Salata, Ea nu are dinți, i-a căzut Lucrarea și nu poate s-o mănânce, s-o mănânce Ei. Tanti Adriana a zis că Nenea Ștefan Servise un pic Ginuț și nu îl poate trimite, dar i-a recomandat Mamei să strivească Salata cu dosul furculiței și s-o mănânce. Suspectez că ȘTIA că Salata e Sabotată și de aceea a refuzat-o. Ce Oameni, Bre, să-i dai Mătușii / Surioarei tale Mâncare Stricată, să i se facă Rău, să se curețe, ce Hahalere! Mi-am dat seama că e un alt Atac Mârșav al Haimanalelor, am luat Salata Boeuf din Frigider și am dat-o la Pisicuțe în Grădină. Salata are Ou, e FOARTE Periculos, putea face Toxiinfecție Alimentară, i-a mai ieșit altă dată Bubițe pe Corp și a fost la Medic, nu puteam să risc. A ieșit cu Scandal, dar nu-i Bai, Știu că am făcut Ceea Ce Trebuie, Felicitați-Mă, Vă Rog Frumos! Mafia a vrut ca Mamei să i se facă Rău, să lovească în mine, să mă reguleze, să accept să cooperez – să accept relație homosexuală și să fac pe-a Nebunul, cu o nouă Internare Frauduloasă la Nebuni. Erau și Piersicuțe, tot cu Bătaie lungă. Eu dezmierd calin Piersicuță la Genitalia Nevăstuicii mele, Dianette. Mafia mă mituiește și mă șantajează cu Asta. Ci Magari!

-       Mai demult, mergeam la Iași cu Trenul. Când dau să intru în Gară, un Pulizist, probabil de la TF, Blond și mai scund și slăbuț, îmi deschide ușa metalică să pot intra cu Bagajele. Am Apreciat și am Mulțumit frumos. Mai încolo, așteptând Trenul, intru în Buticul Alimentar de la Cișmea, să beau o Cafeluță. Ce Show și Ce Reprezentație a făcut Mafia Special pintru mine! Erau trei Gentlemeni Puliziști: Excelența Sa, Sir General Blond - Șăful Suprem & Un Zeu Și Gentleman Autentic și Veritabil, Un Alt Ofițer Pulizist, cu Spatele la mine – simbol al relației homosexuale și un Altul, între cei doi, cu un Mănunchi de Chei în mână, care mi-a făcut semn, cu ochiul cred, spre Pulizistul Blond. Iată, Mafia îmi ordănă să mă fut în cur cu Pulizistul Briliant, Dedicat, Proactiv, Responsabil, Inimos Și Sufletist (am asistat la o Scenă de Manual, Excelența Sa Patrula prin Gară și a văzut un Ambalaj de Chipsuri aruncat de un Țâgan, l-a luat de jos și l-a dus la Coșul cu Gunoi, DE MARE CLASĂ!) și mă mituiește că mi se deschid Porți – Cheile, adică o să am Succes. Ci Magari! Iată, Mafia are Oamenii Lor Infiltrați În Structurile Statului – Armată, Pulizie!

-       A fost recent și un Alt Accident Ordonat de către Mafie menit să mă înspăimânte și să mă amenințe. Era Ziua Onomastică a Excelenței Sale, The Mighty Dl. COJOCARU - Șăful Suprem și un Zeu și Gentleman Autentic și Veritabil și avea Famiglia în Vizită. Sunt Vecini aici cu noi, pe Ulița din fața Casei noastre, Excelența sa este The Mighty Cowboyul Satului, Suntem Recunoscători, Apreciem și avem Întreaga noastră Considerație! Un Ginere de-al Excelenței Sale, dintr-un Sat Învecinat pârlea Pui la Aragaz. A Făcut Accident, a venit Salvarea și l-a luat. Într-una din zilele imediat următoare, eram în Autogara Pașcani, rezolvam o Integramă și așteptam Microbuzul să mă întorc în Sat. Au venit Domnii Cojocaru și Băiatul său, Dl. Viorel, cred, ÎMBRĂCAȚI ÎN NEGRU și au servit o Cafea. Cafeaua e simbolul Sexului. Erau 2 Barbați, simbolul homosexualității. Mafia mă amenință că mă pârlește, că mă aruncă în Aer dacă nu accept să mă fut în cur cu Barbați! Ci Magari!

-       Mafia a instituit o BLOCADĂ în Jurul Meu – Alungă Toate Fomeile și Zeițele Magnifice din Preajma Mea, să stau “pe uscat”, să nu am parte de Atingere, Atenție, Iubire Feminină, să poată să mă convertească la homosexualism. Astfel, Nevăstuica mea Frumoasă, The Mighty Lady Dianette - Șăfa Supremă și Zeiță Magnifică, mi-a dat papucii afară din casă, LA ORDINUL MAFIEI, deși ne mergea FOARTE BINE, era în Casă la Noi un Climat de Iubire, Respect, Veselie, Voie Bună, Prosperitate, Productivitate, ca să mă oblige să mă fut în cur cu Barbați și ca măsură punitivă pentru Petițiile de la Pulizie! Deși am gagicărit cu Simț de Răspundere pe Site-uri Matrimoniale, pe Facebook, și am făcut-o BINE, zic eu, a fost fără Succes, Zeițele cu care Flirtrez sunt alungate și mătrășite de către Mafie! Ci Magari! Să vă dau un Exemplu: am pă Facebook un Album Foto Maestrul Chef Bucătar Ratatouille La Timonă, În Care am Fotografiat, Cu Stil, Mâncăruri Delicioase Gătite De Mine și le-am asortat cu alte Savori cumpărate, invitând Zeițele să le gustăm împreună. Nimic, Nici Un Rezultat! Eu zic că Zeițele s-au speriat de Sofisticărelile Exquisite din Poze, nu erau în Cadrul Lor Natural, așa că o să fac Poze La Mamaliciky Cu Ceapă, sâ videți Domniile Voastre ce Peștioace Faine prind Io și cum se bulucesc Zeițele cătră mine, Ca Musca La Arat! Și O Să Sparg Blocada Mafiei Cum A Spart Glorioasa Armată Sovietică Blocada și Încercuirea Legendarei Armate Naziste La SEVASTOPOL În Cel De-Al Doilea Război Mondial, Ça Va Jaser En Tabarnak!

-       După ce ați Citit Aceste Abuzuri Teribile Ale Mafiei, Spuneți Și Domniile Voastre: CUM MĂCIUCA ME SĂ NU ÎȚI CREASCĂ TENSIUNEA ȘI PULSUL???!!!??? CUM MĂCIUCA ME SĂ NU ÎȚI CREASCĂ TENSIUNEA ȘI PULSUL???!!!??? HUOOOOO, UDIHAAA, UDIHAAAAA, UDIHAAAAAAA, BORDEIUL DE PSIHIATRIE SOCOLA IAȘI!!! De ce Pacienții Și Personalul Medical, Oameni De Bine Și De Bună Credință, Nu Iau Atitudine???!!!??? L J

-       ...

-       Sunt Mai Multe Abuzuri De Acest Gen pe care vreau să le reclam, dar nu mai am timp acum, trebuie să merg la Iași pentru Control Medical și Injecția Lunară cu Xeplion, mă simt nevoit să accesez Arta Compromisului. Promit că revin după ce mă întorc!

-       Trimit Atașat copia după Biletele de Trimitere la Cardiologie scrise de către Doamnele Doctor. Pe D-na Dr. Andrei am rugat să se scrie și Medicamentele Prescrise în ziua aceea pentru Scăderea Tensiunii – Pasteluța Anxiolitică și Injecția pentru Reducerea Tensiunii, precum și Toate Măsurătorile la Tensiune și Puls, să vadă Medicul Cardiolog Toate Tertipurile, dar am fost refuzat, Doamna Doctor a considerat necesar să menționeze doar valorile cele mai mari.

-       Trimit atașat și Foaia cu Tensiunea și Pulsul luate de către noi, Acasă, cu Aparatul Mamei. Doamna Doctor Maghercă a zis că sunt bune. Doar 2 valori dacă sunt un pic mai mari, tensiunea luată după ce am servit un Păhărel de Ginutz Roșu și ultima tensiune luată luna asta, dar am fost sub Emoția și Tracul puternic al Abuzurilor de la Ghelerter și nu numai, cum am relatat mai sus. N-am nici o HiperTensiune Arterială, Nici Un Câcat, Nik, O Să Videți! Dacă aș avea, ar fi și Valorile de Tensiune și Puls luate Acasă mari. Acasă în nici un caz nu am avut Tensiunea și Pulsul mari ca la Ghelerter, la Ghelerter au fost mari din cauza Abuzurilor Mafiei!

 

2. Datorită Acestor Abuzuri Grave Ale Mafiei, Pe Care Vă Rugăm Să Le Anchetați Profesionist, Responsabil șiEntuziast, Conform Legii, RUGĂM AUTORITĂȚILE ÎN DREPT SĂ INSTALEZE CAMERE DE SUPRAVEGHERE ÎN CLINICILE BORDEIULUI ȘI LA BORDEI, PRECUM ȘI LA CLINICA / SPITALUL DE CARDIOLOGIE UNDE TREBUIE SĂ MERG CU TRIMITEREA LA CARDIOLOGIE. Suspectăm Că Mafia Pregătește Abuzuri De Genul Celor Întâmplate La Ghelerter Și La Cardiologie, Pentru A Mă Scoate Mincinos Și Ilegal Cu Boală De Inimă, Să Mi Se Dea Medicație Eronată, Să Mă Amenințe Și Să Mă Șantajeze Să Mă Fut În Cur Cu Barbați, Să Mă Bage La Nebuni Ilegal. Thanks A Bunch!

 

3. BISERICA PE STIL VECHI DIN ROMÂNIA J = BISERICA LUI SATAN J!!! J Cum Altfel am putea cataloga o Biserică care Sprijină, Aprobă și Dă Girul Mafiei să Flageleze un OM în felul în care am fost și sunt eu, să-l socotească drept Diavol, să urmărească să-l fută în Cur, să i se dea cu Bâta în Cap, să i se rupă Chiciorul, să i se dea Castrare Chimică, să-i saboteze Mâncarea și Beutura, să i se saboteze Relațiile Romantice, să i se omoare Copchilul, să urmărească să i se omoare Animăluțele și Plăntuțele, să i se flageleze Famiglia, să nu-l lase să muncească, ș.a.m.d.???!!!??? HUOOOOO, UDIHAAA, UDIHAAAAA, UDIHAAAAAAA, BISERICA PE STIL VECHI DIN ROMÂNIA!!! De ce Enoriașii Și Sfinții Părinți Din Biserică, Oameni De Bine Și De Bună Credință, Nu Iau Atitudine???!!!??? L J

 

4. Bordeiul De Psihiatrie SOCOLA Iași Trăiește Pe Vremea Lui Pazvante, A Lui Lae Chiorul Și A Lui Moș Chiorpec Ciubotarul, Nu Este Adus La Zi Cu Știința!!!

Astfel, eu am cetit într-un Articol Științific, „Vița De Vie, Firul Vieții”, Scris de către Excelența Sa, The Mighty Lady Dana Verescu - Șăfa Supremă Și Zeiță Magnifică, Articol apărut în Revista PRACTIC ÎN BUCĂTĂRIE, Nr. 11 / 2020, că Strugurele, deci și Ginuțul, conține o Vitamină Magică cu Efect Regenerator (DECI VINDECĂ!!!) Pentru Bolile Mintale: „De ce este bun strugurele? 1. Conține resveratrol – o substanță anti-oxidantă despre care studiile de laborator au arătat că este cu adevărat benefică în multiple patologii – de la probleme coronariene până la bolile neuro-degenerative. ...” Puteți descărca Articolul de AICI: https://www.mediafire.com/file/zz360p63ryi5ae7/Articol_Vita_De_Vie%252C_Firul_Vietii.pdf/file

Acuma, Doamna Doctor Liliana Maghercă zice că Strugurele e Bun, nu și Ginuțul, dar Cu Tot Respectul, Permiteți-Mi Să Nu Fiu De Acord Cu Excelența Sa! Avem Un Graf – Arbore Cu Proprietăți de Moștenire, Dacă Nodul – Părinte, Strugurele prezintă Proprietatea Asta Minunată, atunci și Nodul Fiu, Ginuțul o are! Rugăm Oamenii de Știință Minunați, Dedicați Și Proactivi să lămurească acest Aspect, să știm și noi. Sunt Persiflat, Apostrofat și Dojenit de Doamnele Doctor și Asistente Medicale că trag la Măsă, deși, așa cum o arată INDUBITABIL Agenda Plină De Activități Și Proiecte Minunate, Îmi Priește De Minune Și Are Un Efect CLAR POZITIV!!! E Din Nou Abuzul Mafiei, Haimanalele Nu Vor Să Mă Fac Bine, Îmi Sabotează Activitățile Terapeutice De Recuperare Medicală!!! Ci Magari! Eu Combin Ginuțul cu Muzichii – Audiții Muzicale Și E Fantastic!!! Dorm Bine, Ca Un Bebeluș Și Ca Un Buștean, Nu Am Nevoie De Antidepresiv, Ginuțul E Anti-Depresivul Natural Cel Mai Infailibil!!! De Când Am Început Terapia Cu Ginuț Roșu, De Butuc, Am Terminat Gospodărește Vreo 10 Damigene, Mă Fudulesc La Întreaga Lume Să Știe Mândruțele Mele Că Sunt Machitor De Mesărie, Când Iubesc, Nu Mă Încurc!!! Pe Vremuri, Spitalele De Nebuni Prescriau Nebunilor Mercur, Șocuri Electrice, Crezând Că Le Face Bine. Cum Greșeau În Trecut, Așa Se Greșește Și Acum, Cu Cafeaua Și Ginuțul! Cu Tot Respectul, Ladies & Gentlemens Medici Brilianți, Dedicați Și Inimoși, Sunteți În Eroare, Corijați-Vă!!! Care Medici Dedicați, Brilianți Și Proactivi De La Bordei Vor Să Facă Un Studiu Științific Medical Pe Tema Asta, A Terapiei Cu Ginuț (Dar Și Cu Cafea), Să Ia Eșantioane De Pacienți Care Beau Și Care Nu beau Ginuț, Să Li Se Analizeze Progresul În Recuperare Și Agenda De Activități? La Urma Urmei, Bordeiul Are Pretenții, Blazon și Ștaif De Institut, Deci se Presupune Că Se Face Cercetare Științifică, nu? Premiul NOBEL Pentru Medicină Vă Așteaptă, Pretini Buni!!!

 

Tot în această Idee am citit pe site-ul oficial American al Schizofreniei http://schizophrenia.com/ niște Articole Fantastice Flamboyante care mi-au redat Speranța, despre niște Vitamine-Minune în Tratamentul Bolii, cu efect Regenerativ, deci Care Vindecă!!! În Special mi-a atras Atenția Sarcozina (de la Numele Domnului Preșădinte al Franței, Excelența Sa, The Mighty Sir Nicholas Sarckozy - Șăful Suprem & Un Zeu Și Gentleman Autentic și Veritabil – Domnia Sa Fabrică Aceste Vitamine Magice!!!). Am Listat Articolele, împreună cu Pagini Ale Farmaciilor Online Din Străinătate (ar trebui să le avem și Noi în Farmaciile Românești!!!) care le vând, le-am dat la Medicii mei curanți de la Bordei și Ghelerter. Le puteți descărca și ceti de AICI: https://www.mediafire.com/file/z8iqhe90y02sibz/Vitamine_pentru_Schizofrenie.pdf/file . Doar Doamna Doctor Liliana Maghercă mi-a dat Răspuns, Excelența Sa a spus că pot să le iau, dacă mă dau Banii afară din Casă și n-am ce face.  Iată, Substanțe Fantastice, CU ROL CHEIE În Recuperare, Sunt Puse La Funduleț De Către Bordei!!! Din Nou, E Abuzul Mafiei, Otrepele Nu Vor Să Mă Fac Bine, Îmi Sabotează Activitățile Terapeutice De Recuperare Medicală!!! Care Medici Dedicați, Brilianți Și Proactivi De La Bordei Vor Să Facă Un Studiu Științific Medical Pe Tema Asta, A Vitaminelor pentru Schizofrenie, Să Ia Eșantioane De Pacienți Care Iau Vitamine Și Care Nu Iau, Să Li Se Analizeze Progresul În Recuperare Și Agenda De Activități? La Urma Urmei, Bordeiul Are Pretenții, Blazon și Ștaif De Institut, Deci se Presupune Că Se Face Cercetare Științifică, nu? Premiul NOBEL Pentru Medicină Vă Așteaptă, Pretini Buni!!!

 

Tot la Capitolul Terapii Binefăcătoare, îmi doresc Terapia cu Masaj Erotic și Dragoste Cu Gheișe Magnifice. IUBIREA E TERAPIA SUPREMĂ!!! Dar și Aici Hahalerele îmi Sabotează Terapia și nu mă lasă să mă fac Bine, îmi îngrădesc Accesul la Bănuții Famigliei, cum am menționat mai sus, deși Am Și Eu Dreptul. Ci Magari! Propunem Bordeiului Terapia Cu Masaj Erotic și Gheișe Magnifice (pintru Gentlemenii Pacienți) / Gigoloși Fantastici (pintru Ladies Paciente). Dacă vreți să aflați mai multe pe această Idee, vă rugăm să citiți Articolul Pomului Vieții Lobby pintru Cumințenia Pământului... de AICI: https://frunzadestejarpentruromania.blogspot.com/2017/06/lobby-pentru-cumintenia-pamantului.html Care Medici Dedicați, Brilianți Și Proactivi De La Bordei Vor Să Facă Un Studiu Științific Medical Pe Tema Asta, A Dragoștilor, Să Ia Eșantioane De Pacienți Care Fac Masaj Erotic Și Dragoste cu Gheișe / Gigoloși Și Care Nu, Să Li Se Analizeze Progresul În Recuperare Și Agenda De Activități? La Urma Urmei, Bordeiul Are Pretenții, Blazon și Ștaif De Institut, Deci se Presupune Că Se Face Cercetare Științifică, nu? Premiul NOBEL Pentru Medicină Vă Așteaptă, Pretini Buni!!!

 

5. Nu sunt lăsat de către Mafie să lucrez, să îmi fac Terapia prin Muncă, deși, zic eu, aș putea să lucrez cu jumătate de normă și, poate, dacă nu mi-ar fi sabotată Mâncarea să am Lipsa de Energie Dubioasă de acum, aș putea lucra chiar la Normă Întreagă. Astfel, la Comisia Medicală de la Casa De Pensii Iași, a trebuit să aduc Acte Medicale cu Minciuni, Brașoave și Blagoslovenii în Ele, Au Făcut-O Iarăși de Oiță!!!

Astfel, Excelența Sa, The Mighty Lady Asistent Social Simona-Daniela HANDRA - Șăfa Supremă și Zeiță Magnifică de la Primăria Miroslovești, a scris MINCINOS și NEADEVĂRAT că am nevoie de Ajutor în Prepararea Hranei și că nu sunt Capabil să merg singur în Mijloacele de Transport, și NU a scris nimic de Abuzurile Mafiei! Eu mănânc Mâncare Preparată de Mama, pentru că Ea se pricepe mai Bine, E Lady cu Experiență, dar Sunt Perfect Capabil să mă descurc și singur cu Păpica. Astfel, am făcut odată un Test, o Lună de Zile am mâncat doar ce am gătit și ce am cumpărat eu, și M-Am Descurcat Fără Prea Mari Probleme. Am Postat în Albumul Photo pe Facebook Ratatouille menționat mai sus, Poze cu Mâncare Gătită De Mine, se poate verifica! Merg singur la Iași, la Pașcani, câteodată aveam și 5 Papornițe mari de Rafie pline și m-am descurcat de minune. Am mers în Stațiune la Vatra Dornei în 2016 singur și m-am descurcat de Minune, inclusiv în Mijloacele de Transport, puteți vedea Poze pe Facebook.

Și la Ghelerter, la Internarea de Zi pentru Comisie la Casa de Pensii au fost Malpraxisuri! Excelența Sa, The Mighty Sir Dr. Mihai GAVRILESCU - Șăful Suprem și Zeu Și Gentleman Autentic și Veritabil, la care am făcut Internarea de Zi, mă expediază și nu mă lasă să îi spun Activitățile și Proiectele mele, Părți Pozitive și Negative. Nu Sunt Importante Pentru Analiză În Vederea stabilirii Diagnosticului și Tratamentului? Mă repede la D-na Psiholog. Excelența Sa, The Mighty Lady Corina-Elena PILAT - Șăfa Supremă și Zeiță Magnifică NU îmi face Examen Psihologic, ci preferă să copie Rezultatul Examenului Psihologic de la Internările Frauduloase din 2016-2017 de la Bordei, pe care eu le-am Contestat la Comisia de Etică! Mi-a plăcut Discuția cu Excelența Sa, Sir Doctor Rezident, i-am enumerat Activitățile și i-am dat Foile cu Rezumatul Activităților și Proiectelor, Foi Pe Care Le Inserez și În Prezenta Petiție. D-na Dr. Liliana Maghercă mi-a spus mie că sunt BINE, de ce nu apare și asta în Actele Medicale? Ei sunt Colegi la Ghelerter, de ce nu a informat D-na Doctor Maghercă Domnului Doctor Gavrilescu și D-nei Psiholog Pilat Opinia Excelenței sale despre Starea Mea De Sănătate Reală?

La Casa de Pensii, era Criza cu Covid, nu am văzut-o la Ochișori pe Excelența Sa, The Mighty Lady Dr. Carmen HARAȘ - Zeiță Magnifică și Șăfa Supremă, aș fi vrut să îi spun Aspectele Astea, i-am dat doar prin D-na Asistentă Hârtiile Mincinoase și Rezultatul a fost, Cel Mai Probabil, O Decizie Eronată.

RUGĂM AUTORITĂȚILE SĂ MI SE FACĂ INVESTIGAȚII MEDICALE ȘI SOCIALE CORECTE, DACĂ STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ O PERMITE, SĂ POT MUNCI!!! DACĂ GREȘESC EU, ÎNSEAMNĂ CĂ AM ÎN CONTINUARE NEVOIE DE AJUTOR SOCIAL, NICI SĂ CRĂP DE FOAME NU ÎMI CONVINE!!!

 

6. Cum spuneam, am trimis numeroase Petiții Autorităților privind Abuzurile Haimanalelor J aflate la conducerea Mafiei Mauvaise Rumena COTEȚUL J – afiliată la Mafia Siciliană COSA NOSTRA J, le puteți citi AICI: http://sydefin.blogspot.com/  Famiglia Excelenței Sale, Răposatul meu Unchi , Ex-Notar din Pașcani, MIHAI (NUȚU) ISACHI J Zeu, Prinț și Gentleman Autentic și Veritabil, Războinic al Luminii – Spiritus Sanctus este la Conducerea Mafiei Românești. Îmbogățiți cu Fanatism Religios, ei cred despre mine că sunt Diavolul J, AntiChristul J și m-au abuzat în trecut în multe moduri:

- m-au lovit în cap cu o bâtă în anii Studenției J, motivul principal pentru care sunt bolnav astăzi;

- ei doresc să am o relație homosexuală, împotriva voinței mele. Eu sunt Straight & Gay (ATENȚIE, cu Denumirea Reformată pe care o propunem AICI: http://frunzadestejarpentruromania.blogspot.com/2015/09/binecuvantarea-gay-aka-un-nu-hotarat.html ) și am rezistat eroic, cu succes la numeroasele încercări ale lor până acum;

- mi-au rupt piciorul pe Terenul de Football J pentru a mă forța să am o relație homosexuală;

- mi-au ruinat toate Relațiile Romantice J din trecut si ne-au forțat să facem un avort al Bebelușului J nostru cu ex-Prietena mea Adriana MIHEȚ J – Zeiță, Lady și Prințesă Magnifică, Briliantă și Genială și Războinică a Luminii;

- mi-au sabotat Interviurile de Muncă J din trecut;

- mi-au dat foc la Garsoniera J mea din Canada J, Pompierii J au venit și mi-au spart ușa cu o Secure, să îmi trimită un mesaj de amenințare;

- au pus ceva substanțe corozive în vodka și whisky-ul meu, proteza dentară, care într-adins a fost sabotată, fiind făcută prea strâmtă de Dentist J Zeu, Prinț și Gentleman Autentic și Veritabil, Războinic al Luminii, mi-a căzut și am fost nevoit să vin în Romania, să îmi fac dinții. Dupa aceea, nu m-au lăsat să mă întorc în Canada și m-au forțat să stau în România;

- mi-au falsificat un dosar psihiatric mare și mincinos. M-au amenințat cu Famiglia, mi-au arătat pumnii pe stradă și m-au făcut să alerg și să urmăresc Oameni J, să trag de haine pentru a arăta că sunt complet nebun.  Am o problemă medicală, dar NU cea din dosarele medicale mincinoase din Canada și România;

- mi-au dat pastile greșite si doze mari, nejustificate, să mă facă să sufăr și să accept homosexualitatea;

- este POSIBIL să fi fost violat homosexual în Ospiciu J, suspectez că în Institutul de Psihiatrie De Înaltă Siguranță PINEL J – QUEBEC J, CANADA J, mi s-au dat probabil Droguri să nu știu eu ce se întâmplă cu mine. Am câteva Indicii în acest sens. Pe Siteurile Erotika putem vedea ca Fantasme Erotice – Simulări făcute de Actori Erotika, Violuri sub influența Drogurilor care adorm, needless to say, KIDS, DON’T TRY THIS AT HOME!!!  

- mi-au sabotat Injecția, o dată mi-au administrat castrare chimică, a fost foarte dureros. Sper să mă pot recupera din asta, în prezent iau Pastile Afrodisiace J, cum ar fi Ginseng, Macca, Țelină & Gingko Bilboa, Royal Jelly, Guarana & Mate, Brânca Ursului, Năprasnic, Curcumine, Spirulină și Cătină, Gheara Mâței, Tămâie, Bilomag, Ganoderma, Drojdie, Echinaceea, Ceai Verde, Zmeură, Varză, Cafea Verde, Păpădie, Konjack, Oțet de Mere, Anghinare, Leurdă și Ridiche Neagră, Silueta Perfectă, Pi Prostată, Psoristop, Enlarge si altele;

- m-au bătut, m-au scuipat, umilit, înjurat și amenințat în Spital și Afară;

- îmi sabotează Mâncarea, am o dubioasă lipsă de energie ce nu se numără printre simptomele de Schizofrenie. Lipsa de energie din schizofrenie se referă la apatie, lipsa de interes. Ori eu am Interes, Pasiune, vreau să fac Activități, numai că se descarcă Bateriile relativ repede și este nevoie de un timp mai îndelungat până ce se încarcă la loc. Cunosc Prieteni cu acelasi diagnostic ca și mine care nu au problema asta, sunt capabili sa lucreze cu succes full-time. Am dat Argumente Logice și Științifice, am făcut Photografii ca Dovezi în sprijinul acestei Teorii, a nu se confunda, Vă Rugăm Mult, cu Delirul de Persecuție;

- încearcă să mă îngrașe, să mă facă să sufăr, suspectez că mi se pun prafuri de îngrășare în mâncare, de câteva ori mi s-a facut rău la stomac și am borât;

- este FOARTE posibil ca instalația din calorifer și varul de pe pereți să fie sabotat cu chimicale periculoase, au pus unele noi chiar înainte de a mă muta eu în cameră, în prezent urinez des, suspectez ca asta ar fi cauza, plus de la mâncarea sabotată, e posibil să încep să am probleme și cu reținerea scaunului, dimineața trebuie să merg repede la toaletă. Nu e de la prostată, am facut un control medical și nu s-au detectat probleme, înseamnă că sunt alte cauze. Sunt mai bine de 3 ani de cand am trimis Petiții la Autorităti, iar Pulizia Română J tace ca Porcul J și ca Scroafa J in Păpușoi J;

- au fost atacuri mârșave asupra Famigliei mele;

- au fost atacuri mârșave și abuzuri asupra Animăluțelor J și Plăntuțelor J Famigliei mele;

- prin mijloace mafioate, încearcă să fure Casa Părintească J;

- au spus minciuni în actele medicale și mă împiedică să mă întorc la lucru, cu toate că am facut Progrese frumoase in Recuperarea Medicalî în ultimul timp, datorită diverselor Terapii, cred că acum aș putea lucra cu Succes la Jumătate din Normă, sau chiar Normă Întreagă, dacă Mâncarea și Celelalte nu ar mai fi sabotate. Am descris Activitățile în CV-ul meu. Ca Dovadă, puteți arunca o privire asupra Portofoliului meu cu Activitățile, Agenda și Proiecte AICI: http://www.mediafire.com/folder/g7ghwf2rltnvg/Dossier_Docteurs

- Ce spun acum nu e nicidecum delir de persecuție, decompensare. Prin reducere la absurd, daca aș delira, nu aș mai fi capabil să am Agenda plină de Activități frumoase pe care o am acum, Echilibrată, Fantastică și Minunată, cu Treburi în Gospodărie, Divertisment, Atenție la Igienă, Socializare Frumoasă cu Lumea, Activități deopotrivă Fizice și Intelectuale.

- Solicităm Puliziei Române și Folosirea Detectorului cu Minciuni, la Omuleții pe care i-am indicat noi că ar fi colaborat cu Mafia și ar fi făcut Abuzuri. Cu mine în frunte, dacă este Nevoie! Acum, există Legende cum că ar fi existat Oameni care ar fi reușit să învingă Cutia / to Beat The Box, nu este chiar o Soluție Sigură 100%, dar 99.9% Tot Este și Grosso-Moddo, ne poate da un Indiciu Valoros privind Stabilirea Adevărului și Servirea Justiției. De exemplu, o Întrebare ar putea suna așa: “Ați vrut, prin Cuvintele Cutare / Gesturile Cutare, să formulați o Amenințare a Mafiei și un Ordin pentru Homosexualitate pentru Mitescu? Da. / Nu.De Asemeni, Rugăm Frumos Și Respectuos Brava, Legendara, Glorioasa, Brilianta, Inimoasa, Geniala Și Dedicata Pulizie Română Să Își Respecte Blazonul, Să Vină La Noi Să Ia O Declarație Pe Baza Petițiilor Noastre În Spiritul Legii Și Să Ancheteze Profesionist, Pentru Aflarea Adevărului Și Pentru Ca Justiția Să Fie Servită!

- Am scris niște Petiții la Poliție, Autoritătile Române si Spital, dar nimic, nici un răspuns până acum. Fie ei investighează în acest moment, și / sau Mafia împiedică Investigațiile. PULIZIA ROMÂNĂ A INVESTIGAT PETIȚIILE MELE CU CURUL ȘI ÎN STIL MAFIOT, FAC PE-A PROȘTII ȘI SE FAC CĂ PLOUĂ. Am postat Petitiile AICI: http://sydefin.blogspot.com/, ca Oamenii Să Știe Și Să Ia Atitudine. ATI PUTEA SA AJUTATI, VA ROG MULT???!!! VĂ ROG, VĂ ROG FRUMOS, CU ZAHĂR DEASUPRA!!! HUOOOOO, UDIHAAA, UDIHAAAAA, UDIHAAAAAAA, PULIZIA ROMÂNĂ!!! De ce Puliziștii și Prietenii din Famiglie, Oameni De Bine Și De Bună Credință, Nu Iau Atitudine???!!!??? L J

- Mă Bandiților, Mă, Eu Îs Bandit Mai Mare Ca Voi, Nu Știți Voi!!! Ci Magar! Dați-O, Bă, Drakului Încolo De Treabă, În Halul Ăsta Ați Ajuns, Să Vindeți Castraveți La Grădinar???!!!??? BANDZITZ, BANDZITZ!!!

 

Also, I Think You Should Know About Me That, Back On The High-School Years, IT IS HIGHLY PROBABLY, Thay My Eyes Got A Layer Of Magnificent Blue. I Enrolled In A Fantastic Programme: I Am The Little Actor, Clown And Saltimbac  Who Plays The Role Of THE MESSIA J – THE DEVIL J  (They Are The Same Entity), With The Strong Support Of The Friends In Black Sunglasses From All Around The World, With The Enthusiastic Approval Of Big Kahuna, Our Father Who Arts In Heavens J. All The World’s Religion Books Have Been Delivered, And If The Situation Calls – Like Now, We Have The Permission To Do Blassfemy In The Name Of Love. J The Priests Of All The World’s Religions J Have Written A Religious Book, NAUCA J, For All Of Us, To Be United, Prosperous, And Happy, With The FantasticAnd Enthusiastic Support Of The Men In Black With Sunglasses And Blue Eyes. Capisci? J

 

Și Vă Propun Să Încheiem Într-O Notă Optimistă, Veselă, Cu O Glumiță, O Comicărie!!! Ați Văzut Pă Paginile Noastre Facebook, O Lady Și Zeiță Magnifică - Amantă De-A Mea Fantastică, Fermecată și Minunată Super-Star? Excelența Sa O Râs Șâ Cu Curul De PAPAGALI!!! J Erau Verzi, Ca Frunza De Stejar Pe Drapelul României, Să Batem La Lume Un Apropo, Să Știe Încotro Bate The Wind Of Change By The Mighty SCORPIONS!!! J

 

 

Știm că Legile României, Constituția, sprijină Persoanele cu Handicap, Familia, Activitatea Fundațiilor și O.N.G.-urilor și Libertatea și Democrația Autentică, vă rog frumos să țineți cont și de aceste Aspecte în Rezolvarea și Soluționarea prezentei Petiții! J

 

Pentru Dumneavoastră cât valorează Recuperarea Medicală și Viața unui Nebun, Handicapat și Voluntar la Fundația lu’ Pește? J

 

Vă Mulțumesc Mult Pentru Timpul, Atenția și Considerația Dumneavoastră! J

 

 

Cu Profund Respect, Stimă și Considerație,

prof. Ionuț MITESCU - SYDEFIN



Joi, 30 Septembrie 2021

 Verșeni - Miroslovești, Iași, România



DOWNLOAD PETIȚIE:

https://www.mediafire.com/file/op033xm7ff5lbbm/Sesizare_Tensiune_Marita_Ghelerter_Ionut_MITESCU_30_Septembrie_2021_Reduced_Size.pdf/file


RĂSPUNS COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA  J - ANCHETĂ FĂCUTĂ CU CURUL ȘI ÎN STIL MAFIOT!!! L ♥ J

RĂSPUNS INSTITUTUL ROMÂN PINTRU DREPTURILE OMULUI (PORKULUI)  J - ANCHETĂ FĂCUTĂ CU CURUL ȘI ÎN STIL MAFIOT!!! L ♥ J



RĂSPUNS BORDEIUL DE PSIHIATRIE SOCOLA IAȘI  J - ANCHETĂ FĂCUTĂ CU CURUL ȘI ÎN STIL MAFIOT!!! L ♥ J



RĂSPUNS PULIZIA ROMÂNĂ  J - ANCHETĂ FĂCUTĂ CU CURUL ȘI ÎN STIL MAFIOT!!! L ♥ J